Avocat Luiza Miclaus » Procedura divorțului pe înțelesul tuturor - Ghidul juridic și sufletesc pentru un nou început, de la avocat la om

De cele mai multe ori, când treceți pragul cabinetului meu, veniți cu un munte de incertitudini. Întrebările care vă apasă sunt aproape mereu aceleași, născute din dorința firească de a înțelege ce urmează:

Ce înseamnă, de fapt, acest divorț pentru viața mea de zi cu zi?
Care sunt consecințele imediate asupra mea, ca om, odată ce pornim procesul?
Ce se va întâmpla cu copiii? Cum le va fi afectată stabilitatea?
Cum ne vom descurca cu pensia de întreținere și cu cheltuielile?

Sunt întrebările pe care orice om, înainte de a face pasul decisiv către divorț și le pune și la care caută un răspuns sincer, nu doar unul citit din codul civil. Am structurat acest articol ca pe o discuție caldă, de la om la om, în care dărâmăm miturile juridice și punem în lumină soluțiile reale pentru un nou început.

1. Ce reprezintă, de fapt, instituția divorțului?

Când auzi cuvântul „instituție”, te gândești probabil la clădiri reci, ghișee și dosare cu șină. Dar, în cabinetul meu, prefer să privim lucrurile altfel.

Divorțul este modalitatea legală de desfacere a căsătoriei. Mai exact? Este „butonul de reset” pe care viața ți-l pune la dispoziție atunci când drumul alături de partener nu mai duce nicăieri. Nu e un capăt de lume, ci o procedură prin care statul recunoaște oficial că parteneriatul vostru civil s-a încheiat.

Uite ce se întâmplă în spate, fără cuvinte de dicționar:

Libertatea de a fi tu însuți: Din secunda în care hotărârea e definitivă, în buletin și în acte ești din nou o persoană necăsătorită. Poți să îți faci planuri de viitor, să semnezi contracte sau să începi o nouă relație fără nicio opreliște legală.
„Gata cu buzunarul comun”: Un aspect extrem de important pe care îl explic clienților mei este că divorțul pune punct comunității de bunuri. Adică, tot ce câștigi de a doua zi după ce s-a desfăcut căsătoria este doar al tău. Nu mai strângi „la comun” cu cineva cu care nu mai împarți nici masa, nici sufletul.
Fără obligații de moștenire: Știu că sună puțin dur, dar e bine de știut: după divorț, foștii soți nu se mai moștenesc unul pe altul. Fiecare își vede de patrimoniul lui.
Numele de familie: Aici e alegerea ta. Poți păstra numele din căsătorie (dacă soțul e de acord sau dacă ai motive bine întemeiate, cum ar fi cariera construită pe acel nume) sau poți reveni la numele tău „de fată” sau „de băiat”, cel pe care l-ai avut înainte.

Îndrumarea mea este următoarea: Nu privi divorțul ca pe un eșec personal. Gândește-te la el ca la o barieră legală care se ridică pentru a te lăsa să treci mai departe. Este o procedură care pune ordine în acte, ca să poți tu să pui ordine în suflet.

Și, între noi fie vorba, e mai bine să fii un „divorțat fericit” decât un „căsătorit captiv”. Legea e aici să ne ajute să facem tranziția asta cât mai lin și cu capul sus.

2. Soțul/Soția locuiește în străinătate și spune că „nu vine la proces”. Mai pot divorța?

Uite cum stă treaba: mulți clienți vin la mine speriați că, dacă partenerul e plecat prin Italia, Spania sau Germania și le spune la telefon: „Eu nu vin în țară, n-ai ce să-mi faci!”, procesul se blochează.

Sfatul meu? Stai fără grijă, că nu stăm după el sau ea!

Răspunsul este un DA hotărât. Legea din România nu te ține „prizonier” într-o căsătorie doar pentru că celălalt e la mii de kilometri distanță. Procedura e destul de clară: noi îi trimitem actele oficiale la adresa unde locuiește (îl „cităm”, cum spunem noi, avocații). Dacă primește plicul și decide să ignore tribunalul, e fix problema lui.

„Și dacă el nu vine, cum știe judecătorul că am dreptate?” – aici e secretul nostru. Chemăm martori! Aducem în fața instanței acei oameni care au fost lângă tine: părinți, frați, surori sau prieteni apropiați. Ei vin și spun sincer: „Domnule judecător, noi suntem familia și știm bine că soțul e plecat de ani de zile, că nu mai au nicio legătură și că viața lor împreună s-a terminat de mult.”

Judecătorul îi ascultă, pune întrebări și, pe baza mărturiilor lor, pronunță divorțul chiar dacă scaunul de lângă tine din sală este gol. Așa că, nu te lăsa intimidat de replici de genul: „N-ai ce să-mi faci!”. Ba avem: folosim legea, aducem familia ca martori și te ajutăm să fii o persoană liberă, ca să-ți poți vedea de viitorul tău aici, acasă. Viitorul tău nu depinde de biletul lui de avion!

3. Eu am pe altcineva și vreau să divorțez, dar soțul/soția nu vrea să-mi dea divorțul. Se poate?

Aceasta este o situație sinceră și destul de des întâlnită în cabinetul meu. Clientul vine și îmi spune: „Doamna avocat, m-am îndrăgostit de altcineva, am o altă relație și nu mai vreau să mint. Vreau să divorțez și să-mi refac viața oficial, dar soțul/soția refuză să semneze actele.”

Ca avocat, îți spun direct: Da, poți divorța, chiar dacă celălalt se opune cu îndârjire. Legea nu te obligă să rămâi într-o căsnicie care, pentru tine, nu mai există, dar trebuie să știi la ce să te aștepți:

Nu se poate prin „Acord”: Evident, dacă celălalt nu vrea, am tăiat de pe listă notarul sau primăria. Singura cale rămâne instanța de judecată.
Asumarea culpei: În acest caz, tu vei fi cel care solicită divorțul. Dacă soțul/soția vine la proces și spune: „Eu nu vreau să divorțez, încă îl/o iubesc, dar el/ea are pe altcineva”, judecătorul va pronunța divorțul, dar din vina ta exclusivă. Practic, recunoști în fața legii că tu ai pus capăt relației.
Rolul familiei și al martorilor: Chiar dacă soțul tău spune în sală că „totul e bine”, noi aducem martori (prieteni sau membri ai familiei) care să confirme realitatea: că tu ai deja o altă viață, că locuiești în altă parte și că, oricât de mult și-ar dori celălalt, „ciorba reîncălzită” nu mai are același gust. Judecătorul va înțelege că nu mai există nicio șansă de împăcare și va desface căsătoria.
Răbdarea e cheia: Un astfel de divorț „cu scântei”, unde unul vrea și altul nu, durează ceva mai mult decât unul prin acord, dar rezultatul este același: vei fi o persoană liberă.

Îndrumarea mea este următoarea: Dacă inima ta e deja în altă parte, nu are rost să trăiești într-o minciună de frica actelor. Mergem la judecător, ne asumăm situația, aducem martorii care să explice că drumurile voastre s-au separat definitiv și, în final, obținem acea libertate de care ai nevoie pentru a fi fericit în noua ta relație.

4. Doar unul dintre soți dorește divorțul (fără să existe o altă relație sau certuri mari). Ce soluții există?

Se întâmplă deseori să vină cineva la cabinet și să-mi spună: „Doamna avocat, nu ne batem, nu ne înșelăm, dar pur și simplu nu mai suntem pe aceeași lungime de undă. Eu vreau să divorțez, dar partenerul meu zice că lui îi e bine așa și nu vrea să audă de nicio instanță.”

Dacă te afli în situația asta, trebuie să știi că legea nu te obligă să rămâi „captiv” într-o relație care pentru tine s-a răcit. Iată ce soluții avem la judecătorie:

Divorțul prin separarea de fapt (cel puțin 2 ani): Dacă sunteți deja mutați separat de cel puțin 2 ani, poți cere divorțul fără să mai căutăm un vinovat. Pur și simplu demonstrăm judecătorului că timpul a trecut, sunteți pe drumuri diferite și căsnicia s-a stins de la sine. Este cea mai elegantă cale.
Motivele temeinice: Dacă nu au trecut 2 ani, dar simți că nu mai există cale de întoarcere, depunem cererea la judecătorie și explicăm că relația este „grav vătămată”. Faptul că nu mai comunicați, că aveți viziuni total diferite sau că răceala dintre voi este insurmontabilă, sunt motive pe care judecătorul le înțelege.
Familia ne este martor: Chiar dacă partenerul tău spune în fața judecătorului că „totul e roz”, noi aducem ca martori membri ai familiei (un frate, o soră, un părinte). Aceștia vor povesti adevărul: „Domnule judecător, îi vizitez des și văd că nu mai există nicio apropiere între ei, sunt ca doi străini în aceeași casă.” Această dovadă este esențială pentru a convinge instanța că nu se mai poate repara nimic.
Citația care schimbă lucrurile: De multe ori, când soțul care refuza divorțul primește plicul oficial de la judecătorie, realizează că situația este serioasă. Atunci, putem renegocia și chiar transforma procesul într-unul prin acord, chiar în sala de judecată, pentru a termina totul mai repede și mai ieftin.

Îndrumarea mea este următoarea: Nu trebuie să aștepți o dramă ca să ai dreptul la un nou început. Dacă inima ta nu mai este în acea casă, legea îți deschide poarta judecătoriei pentru a obține libertatea. Cu martorii potriviți din rândul celor dragi, demonstrăm că ești pregătit pentru un nou capitol.

5. La cine rămân copiii minori?

Aceasta este, fără îndoială, cea mai grea și mai sensibilă întrebare pe care o primesc. Când vorbim despre copii, încetăm să mai fim „soți” și trebuie să fim doar „părinți”. În sala de Judecătorie, nu se mai pune problema de „cine câștigă”, ci de ce este mai bine pentru sufletul celui mic.

Iată cum stau lucrurile în realitate, dincolo de termenii reci din Codul Civil:

Șefia e la comun (Autoritatea părintească): Prima regulă pe care trebuie să o înțelegi este că, în 99% din cazuri, ambii rămâneți „șefi” în viața copilului. Asta numim noi custodie comună. Înseamnă că deciziile mari — la ce școală merge, ce operații face, ce religie are — le luați tot împreună, ca și până acum.
„Cartierul general” (Locuința minorului): Deși deciziile sunt comune, copilul nu se poate teleporta. El are nevoie de un pat al lui, de un birou unde să-și facă temele și de o rutină stabilă. Judecătorul va stabili locuința copilului la unul dintre voi.
Cum alege judecătorul? Nu dă cu banul și nici nu alege părintele cu mai mulți bani. Se uită la cine s-a ocupat mai mult de copil până acum, la cine are o legătură afectivă mai caldă cu el și la cine îi poate oferi un mediu mai liniștit.
Vocea familiei: Și aici, martorii sunt esențiali. Familia extinsă (bunicii, unchii) poate veni la jjudecătorie să povestească: „Domnule judecător, tatăl/mama este cel care îl duce la școală, care stă cu el când e bolnav, care îi face mâncare.” Aceste detalii de zi cu zi îl ajută pe judecător să înțeleagă unde îi va fi copilului mai bine.

Îndrumarea mea este următoarea: Nu folosi niciodată copilul ca pe o „armă” împotriva celuilalt. La judecătorie, eu mă voi lupta ca drepturile tale de părinte să fie respectate, dar te voi învăța mereu că binele copilului tău e mai presus de orice supărare pe care o ai pe fostul partener. Copilul are nevoie de ambii părinți în viața lui, chiar dacă „baza” lui va rămâne la unul singur.

6. Dacă un părinte nu are venituri (loc de muncă), copilul mai poate rămâne la el?

Aceasta este una dintre cele mai mari temeri pe care le aud în cabinet: "Doamna avocat, eu am stat acasă să cresc copilul, nu am un salariu acum. O să-mi ia judecătorul copilul și o să-l dea celuilalt pentru că are mai mulți bani?"

Răspunsul meu este unul categoric: NU. Statul nu „vinde” copiii celui care are portofelul mai gros.

Iată cum privim această situație la judecătorie:

Banii nu înseamnă iubire: Judecătorul știe că un copil are nevoie de afecțiune, de cineva care să-l asculte, să-i facă ceaiul când e bolnav și să-i știe secretele. Dacă tu ai fost părintele care s-a ocupat zi de zi de el, acea legătură sufletească valorează mai mult decât orice cont în bancă.
Solidaritatea părintelui cu bani: Legea este foarte corectă aici. Dacă locuința copilului se stabilește la părintele fără venituri, celălalt părinte (care lucrează) va fi obligat să plătească pensia de întreținere. Practic, părintele cu bani îl susține financiar pe cel care are grijă de copil. Nimeni nu este lăsat de izbeliște.
Martorii din familie confirmă realitatea: Aici ne bazăm din nou pe familie. Bunicii sau frații pot veni să spună: "Domnule judecător, tatăl/mama nu are un job acum, dar este un părinte exemplar. Noi îi ajutăm cu mâncare, cu hăinuțe, iar copilul este fericit și îngrijit acolo."
Interesul superior al copilului: Judecătorul caută stabilitatea emoțională. Dacă minorul este obișnuit cu tine, dacă tu ești universul lui, a-l muta doar pentru că celălalt părinte are un salariu mare ar fi o traumă inutilă.

Îndrumarea mea este următoarea: Nu te lăsa intimidat de amenințări de genul: "N-ai bani, n-ai copil!". La judecătorie, ne vom concentra pe cât de bun părinte ești și pe legătura ta cu micuțul. De restul detaliilor financiare ne ocupăm noi prin lege, cerând celuilalt părinte să-și îndeplinească datoria de a contribui la creșterea copilului.

7. Cât timp are voie să petreacă copilul cu părintele cu care nu locuiește? (Programul de vizită)

Aceasta este întrebarea unde trebuie să lăsăm la o parte orgoliile și să ne uităm la ceasul copilului, nu la al nostru. Mulți părinți vin la cabinet cu ideea fixă de „două weekend-uri pe lună”, dar legea este mult mai flexibilă de atât.

La judecătorie, nu mai vorbim despre „vizită”, ci despre „legături personale”. Iată cum punem problema, ca de la om la om:

Fără „porții” stricte: Nu există o rețetă universală. Programul se face „pe măsură”, în funcție de vârsta copilului, de cât de aproape locuiți unul de celălalt și de programul de școală. Dacă locuiți pe aceeași stradă, programul poate fi mult mai generos decât dacă unul stă la Baia Mare și celălalt la București.
Weekend-ul și mai mult de atât: De regulă, se stabilește un program de tipul: primul și al treilea weekend din lună, dar și una sau două zile în timpul săptămânii (de exemplu, marțea și joia după școală până seara).
Vacanțele și Sărbătorile: Aici împărțim totul pe jumătate: Crăciunul la unul, Revelionul la celălalt (și invers anul viitor), Paștele la fel, plus jumătate din vacanța de vară. Este esențial ca micuțul să simtă că are parte de ambele familii la momentele importante.
Martorii ne ajută să găsim echilibrul: Familia poate veni la judecătorie să spună: „Domnule judecător, tatăl/mama a fost mereu implicat(ă), copilul plânge când se desparte de el/ea, deci un program scurt i-ar face rău.” Sau, dimpotrivă: „Părintele n-a mai venit pe la el de un an, copilul abia îl recunoaște, trebuie să o luăm treptat.”

Îndrumarea mea este următoarea: Nu măsura timpul în ore, ci în calitate. Dacă ești părintele la care locuiește copilul, nu-i „închide ușa” celuilalt, pentru că minorul are nevoie de amândoi ca să crească echilibrat. Iar dacă ești părintele care pleacă, profită de fiecare minut din program. La judecătorie, noi vom cere un program care să îi permită copilului să nu simtă că a pierdut un părinte, ci doar că acum are două case primitoare.

8. Cine plătește pensia de întreținere și de la ce dată este datorată?

Acesta este momentul în care discuția trece de la sentimente la cifre, și este una dintre cele mai importante responsabilități pe care un părinte le are față de copilul său.

Iată cum explic eu clienților mei această „datorie de onoare” la Judecătorie:

Cine dă banii? Regula e simplă: părintele care nu locuiește zi de zi cu copilul (cel la care nu s-a stabilit locuința minorului) trebuie să contribuie la cheltuielile de creștere, educare și pregătire profesională. Chiar dacă petreci timp cu copilul în weekend-uri, nevoia lui de mâncare, haine și școală este zilnică.
De când începe plata? Aici e punctul unde mulți se păcălesc. Pensia se datorează, de regulă, de la data introducerii cererii la Judecătorie. Deci, dacă procesul durează un an până se dă sentința, părintele va trebui să plătească din urmă toate acele 12 luni. Nu așteptați sentința finală ca să plătiți; sfatul meu este să începeți să virați banii imediat ce s-a depus acțiunea, pentru a nu vă trezi cu o datorie uriașă la final.
Cât se plătește? Legea are niște praguri clare:
- 1/4 (un sfert) din venitul net pentru un copil;
- 1/3 (o treime) pentru doi copii;
- 1/2 (jumătate) pentru trei sau mai mulți copii.
- Atenție: Dacă părintele nu are un loc de muncă oficial, pensia se calculează raportat la salariul minim pe economie. Nimeni nu scapă de această obligație pe motiv că „nu are job”.
Martorii și dovezile: Uneori, părintele care trebuie să primească banii spune la Judecătorie: „Domnule judecător, are venituri mult mai mari decât declară, face afaceri, are un trai de lux!”. În aceste cazuri, putem aduce martori din familie sau prieteni care să confirme nivelul de trai real al celuilalt, pentru ca pensia să fie una corectă și demnă pentru copil.

Îndrumarea mea de avocat (și un pic de glumă): Pensia alimentară nu este o „taxă pe care o plătești fostului soț/soție”, ci este biletul copilului tău către un viitor mai bun. La judecătorie, eu mă asigur că această sumă este calculată corect, astfel încât micuțul să nu simtă lipsuri materiale doar pentru că părinții au decis să divorțeze. Banii aceia se transformă în hăinuțe, rechizite și amintiri frumoase pentru copilul tău.

9. Casa este proprietatea mea (moștenire sau luată înainte de nuntă), dar soțul/soția nu vrea să plece. Ce pot face?

Aceasta este o situație care „frige” la cabinet. Clientul vine și îmi spune revoltat: „Doamna avocat, casa e a mea, am actele de la părinții mei sau am cumpărat-o înainte să-l/s-o cunosc. De ce trebuie să mai suport să stea aici dacă divorțăm?”

Este o frustrare pe care o înțeleg perfect, dar la judecătorie, legea ne cere puțină răbdare și tact. Iată cum stă treaba în realitate:

„Căminul familiei” este protejat: Chiar dacă tu ești unicul proprietar în acte, atâta timp cât sunteți încă soți, acea casă este considerată „locuința familiei”. Legea nu permite să scoți pe cineva în stradă cu bagajele la ușă peste noapte, mai ales dacă acolo locuiesc și copiii. Judecătorul vrea să se asigure că nimeni nu rămâne fără un acoperiș deasupra capului în timp ce se judecă divorțul.
Soluția după divorț: Vestea bună este că, odată ce avem hotărârea de divorț definitivă, statutul de „soț” dispare. Din acel moment, celălalt nu mai are niciun drept legal să stea în casa ta. Dacă tot nu vrea să plece de bunăvoie, putem introduce o acțiune în evacuare.
Martorii din familie confirmă tensiunea: Dacă situația este de nesuportat, putem aduce la judecătorie membri ai familiei care să spună: „Domnule judecător, stau împreună în casa ei/lui, dar e un scandal continuu, tatăl/mama nu mai are liniște în propria casă, iar copiii sunt stresați de această prezență forțată.” Aceste mărturii ne ajută să grăbim procesul.
Cazul de excepție (Ordonanța): Dacă cel care stă în casa ta fără drept este violent sau face scandaluri repetate, nu mai așteptăm finalul divorțului! Cerem o „Ordonanță Președințială” și îl scoatem afară mult mai repede, pentru a-ți proteja liniștea și proprietatea.

Îndrumarea mea este următoarea: Știu că e greu să împarți holul cu cineva pe care nu-l mai vrei în viața ta, mai ales în casa ta de drept. Dar la judecătorie, facem lucrurile legal ca să nu ai tu probleme mai târziu. Proprietatea ta rămâne a ta, nimeni nu ți-o ia, dar trebuie să urmăm pașii corecți ca să eliberăm „terenul” definitiv și fără scandaluri care să te coste la dosar.

10. Când poate fi evacuat, mai exact, soțul care nu este proprietar? Și ce se întâmplă dacă este iarnă?

Aceasta este întrebarea care „arde” cel mai tare după ce am stabilit că proprietatea vă aparține. Clienții mă întreabă adesea: "Doamna avocat, când pot să schimb yala și să îmi iau viața înapoi fără să am probleme cu legea? Este adevărat că iarna nu am nicio șansă să îl/o scot din casă?"

La judecătorie, trebuie să acționăm cu răbdare, dar și cu fermitate. Iată cum stă treaba:

Regula de aur: Evacuarea se face, de obicei, după ce avem hotărârea de divorț definitivă. Până în acel moment, legea protejează „căminul familiei”. Odată ce procesul s-a încheiat, fostul partener își pierde titlul de „soț” și nu mai are niciun drept legal să locuiască în casa dumneavoastră.
Marea temere: Evacuarea pe timp de iarnă. Există acest mit care spune că între 1 decembrie și 1 martie nimeni nu poate fi scos din casă. Este adevărat că legea (Codul de procedură civilă) interzice în general evacuările în această perioadă, DAR există excepții clare pe care noi le folosim la judecătorie:
- Dacă cel care trebuie evacuat nu are niciun titlu legal asupra casei (după divorț, el devine un simplu „ocupant fără drept”).
- Dacă persoana respectivă are un comportament abuziv, violent sau face viața imposibilă celorlalți locatari.
- Dacă evacuarea a fost dispusă printr-un Ordin de Protecție sau o Ordonanță Președințială. În aceste cazuri, nu contează câte grade sunt afară!
Rolul familiei dumneavoastră: Martorii sunt esențiali aici. Părinții, frații sau prietenii apropiați pot veni în fața judecătorului să confirme realitatea: "Domnule judecător, deși divorțul e gata, fostul soț refuză să plece, ocupă spațiul cu forța, face scandal și creează un stres imens. Nu mai pot locui sub același acoperiș nicio zi!" Aceste mărturii ne ajută să demonstrăm urgența.
Executarea silită: Dacă nu pleacă de bunăvoie nici după sentință, apelăm la partenerul nostru, executorul judecătoresc. El este singurul care are puterea legală de a elibera imobilul.

Îndrumarea mea este următoarea: Știu că simțiți că nu mai aveți aer în propria casă, dar cel mai sigur este să facem totul legal. Dacă schimbați yala „după ureche” înainte de termen, riscați plângeri penale inutile. Așteptăm sentința, folosim martorii din familie pentru a arăta că situația este insuportabilă și apoi eliberăm casa definitiv, cu legea în mână și cu fruntea sus.

11. Soțul este proprietarul casei, dar consumă alcool și este violent. Poate fi el evacuat din propria locuință?

Vă spun cu toată responsabilitatea, de la avocat la client: Răspunsul este un DA categoric. Mulți clienți vin la cabinet tremurând și îmi spun: "Doamna avocat, nu mai pot sta cu el în casă, se îmbată, mă jignește, îi sperie pe copii, dar nu am unde să plec și casa e pe numele lui... n-am nicio șansă, nu?". Ba aveți! Siguranța dumneavoastră și a copiilor nu este negociabilă, indiferent cine scrie în extrasul de carte funciară că e proprietar.

Iată cum acționăm la judecătorie:

Ordinul de Protecție este „arma” noastră: Dacă soțul proprietar devine un pericol din cauza alcoolului sau a violenței (fie ea fizică sau psihică), solicităm instanței un ordin de protecție. Judecătorul poate dispune evacuarea imediată a agresorului din locuință, chiar dacă este casa lui moștenită de la bunici.
Proprietar, dar de la distanță: Legea îi spune clar: "Ești proprietar, dar pentru că ești periculos, vei sta la hotel sau la rude pentru următoarele luni. Nu ai voie să te apropii de această casă!". Dreptul lui de proprietate rămâne în acte, dar dreptul lui de a locui acolo este suspendat pentru a vă proteja pe dumneavoastră.
Martorii din familie sunt vitali: În astfel de cazuri, familia dumneavoastră joacă un rol crucial. Părinții sau frații pot veni la judecătorie să depună mărturie: "Domnule judecător, am fost acolo, l-am văzut sub influența alcoolului, am auzit scandalurile, am văzut copiii plângând de frică. Este imposibil să mai locuiască împreună!". Aceste declarații sunt cele care îi dau curaj judecătorului să semneze evacuarea proprietarului.
Urgența: Acest tip de cerere se judecă foarte repede. Nu așteptăm lunile de zile ale unui divorț obișnuit.

Îndrumarea mea este următoarea: Nu stați în teroare doar pentru că „actele casei” sunt la el. În fața violenței și a abuzului de alcool, pereții casei nu îi mai oferă protecție agresorului. Venim cu martorii din familie, arătăm realitatea dură la judecătorie și vă eliberăm casa, pentru ca dumneavoastră și copiii să puteți dormi liniștiți. Siguranța omului bate întotdeauna cărămizile proprietarului!

12. În ce situații se poate cere evacuarea soțului neproprietar chiar în timpul procesului de divorț? (Ordonanța Președințială)

Aceasta este soluția de „viteză” pentru cazurile în care nu mai putem aștepta finalizarea divorțului. Clienții vin la mine și îmi spun: "Doamna avocat Miclăuș, divorțul durează de câteva luni și va mai dura, dar eu nu mai pot sta nicio zi sub același acoperiș cu el/ea. Casa e a mea, dar prezența celuilalt a devenit de nesuportat. Ce facem?"

Iată cum explic eu această procedură specială la judecătorie:

Urgența este cuvântul de ordine: Dacă așteptarea până la sentința finală de divorț ți-ar pune în pericol sănătatea, liniștea sau, mai grav, echilibrul copiilor, apelăm la ordonanța președințială. Este o cale rapidă prin care judecătorul ia o decizie temporară, valabilă până când se termină procesul mare de divorț.
Când se aplică? Nu e suficient să ne certăm pe telecomandă. Trebuie să demonstrăm că prezența soțului neproprietar în casă face viața imposibilă. Motivele pot fi: scandaluri repetate, comportament agresiv (chiar dacă nu s-a ajuns la bătaie), consum de alcool sau faptul că prezența lui/ei îi afectează grav pe copii (nu mai pot învăța, au coșmaruri, stau mereu tensionați).
Puterea familiei (martorii): Ca de fiecare dată, familia este „ochiul” nostru în casa dumneavoastră. Martorii (mama, tatăl, un frate) vin la judecătorie și explică situația: "Domnule judecător, am fost acolo, atmosfera este insuportabilă. Copiii stau încuiați în cameră de frică, scandalul începe imediat ce intră pe ușă. Fata mea/Băiatul meu nu mai are nicio liniște în propria casă!". Aceste mărturii sunt „motorul” care face ordonanța să funcționeze.
O soluție provizorie, dar salvatoare: Judecătorul poate decide evacuarea imediată a soțului neproprietar pentru a restabili liniștea. El/ea va trebui să își găsească o altă locuință până când vom termina definitiv divorțul și vom regla toate conturile.

Îndrumarea mea este următoarea: Dacă simți că pereții casei tale se strâng în jurul tău din cauza unui soț care nu vrea să plece și care îți face viața un iad, nu trebuie să suferi în tăcere până la sentința finală. Venim cu martorii din familie la judecătorie, arătăm urgența și cerem evacuarea prin ordonanță. Ai dreptul să ai liniște în casa ta chiar de azi, nu de anul viitor!

13. Când se poate cere un ordin de protecție pentru abuz verbal și psihic? Trebuie să existe lovituri?

Aceasta este o întrebare de suflet pe care o aud des în cabinet, de multe ori șoptită cu o urmă de rușine: "Doamna avocat, nu m-a lovit niciodată... dar m-a dărâmat sufletește. Mă jignește, mă umilește, mă controlează la fiecare pas și mă amenință că îmi ia copiii. Se poate face ceva dacă nu am vânătăi?"

Răspunsul meu, ca avocat și ca om, este un DA categoric. Legea din România s-a schimbat și a înțeles că sufletul sângerează uneori mai tare decât pielea. Nu trebuie să aștepți să fii lovit(ă) ca să ceri ajutor la Judecătorie.

Iată ce trebuie să știi despre abuzul „fără urme vizibile”:

Violența psihică este tot violență: Jignirile repetate, umilirea în fața familiei sau a prietenilor, controlul excesiv (unde te duci, cu cine vorbești, pe ce cheltui banii) sau amenințările sunt forme de abuz. Dacă simți că trăiești într-o stare de teroare continuă, legea te ocrotește.
Ordinul de Protecție se dă și pentru cuvinte: La judecătorie, putem solicita ordinul de protecție dacă demonstrăm că viața ta a devenit un chin. Judecătorul poate decide ca agresorul să plece din casă, să nu se mai apropie de tine la o anumită distanță și să nu te mai contacteze în niciun fel (nici măcar prin mesaje pe telefon).
Puterea martorilor (familia): Aici, familia ta este „scutul” tău. Pentru că abuzul psihic se întâmplă des între patru pereți, martorii care te vizitează sau care aud scandalurile prin telefon sunt esențiali. Mama, tatăl sau un prieten apropiat pot veni să spună: "Domnule judecător, am auzit cum o/îl umilește, am văzut cum tremură când intră el/ea pe ușă, am fost de față când a amenințat-o că o distruge." Aceste cuvinte înlocuiesc cu succes lipsa unui certificat medico-legal.
Probele digitale: Mesajele de amenințare de pe WhatsApp, înregistrările audio sau emailurile sunt „martori” tăcuți care ne ajută enorm să convingem judecătorul că ai nevoie de protecție urgentă.

Îndrumarea mea este următoarea: Nu lăsa pe nimeni să îți spună că „sunt doar vorbe”. Cuvintele pot fi arme, iar frica nu este o stare în care să îți crești copiii sau să îți trăiești viața. Venim la judecătorie cu martorii din familie și cu toate dovezile pe care le avem, demonstrăm că ești supus(ă) unui chin psihic și obținem liniștea pe care o meriți. Siguranța ta emoțională este la fel de importantă ca cea fizică!

14. Ce efecte are ordinul de protecție și ce se întâmplă dacă acesta nu este respectat?

Aceasta este partea cea mai serioasă a discuției noastre, pentru că ordinul de protecție nu este doar o foaie de hârtie; este un „scut” legal care are consecințe imediate și dure pentru cel care îl încalcă. Clienții mă întreabă adesea: "Doamna avocat Miclăuș, dacă el/ea nu se sperie de judecător și vine totuși la ușă, ce fac?"

Iată ce trebuie să știi despre puterea acestui instrument la judecătorie:

Efectele imediate: Odată emis, ordinul poate obliga agresorul să plece din casă, să păstreze o distanță minimă față de tine, față de copii sau față de locul tău de muncă. De asemenea, îi poate interzice orice formă de contact: fără telefoane, fără mesaje, fără „vizite” neanunțate.
Supravegherea poliției: Ordinul de protecție ajunge imediat la secția de poliție din zona ta. Polițiștii au datoria să îl monitorizeze pe agresor și să intervină rapid dacă acesta dă semne că nu respectă decizia instanței.
Ce facem dacă ordinul este încălcat? Dacă agresorul se apropie de tine sau te contactează, încalcă o hotărâre judecătorească. Acest lucru este infracțiune. Nu mai stăm la discuții, nu mai negociem. Suni imediat la 112!
Consecințe penale: Încălcarea ordinului de protecție se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Judecătorul nu mai este blând a doua oară. Dacă a ignorat avertismentul instanței, agresorul riscă să ajungă în spatele gratiilor.
Martorii din familie: Dacă agresorul încearcă să te contacteze prin intermediul rudelor sau apare pe la poartă, familia ta este din nou esențială. Martorii pot confirma poliției sau la judecătorie că ordinul a fost încălcat: "L-am văzut în fața blocului", "Mi-a trimis mie mesaje să îi transmit ei". Aceste dovezi sunt „biletele” lui către un dosar penal.

Îndrumarea mea este următoarea: Ordinul de protecție este acolo să îți redea demnitatea și liniștea. Nu ezita să îl folosești și, mai ales, nu te teme să chemi poliția dacă el nu este respectat. Legea este foarte aspră cu cei care sfidează deciziile de la judecătorie, iar siguranța ta este prioritatea mea numărul unu.

15. Ce drepturi financiare mai pot fi solicitate după divorț în afară de pensia pentru copii? (Pensia de întreținere pentru soț și prestația compensatorie)

Multe persoane care vin la cabinetul meu sunt îngrijorate de viitorul lor financiar: "Doamna avocat, am stat 20 de ani acasă, am crescut copiii și l-am susținut pe el/ea în carieră. Acum, la divorț, eu rămân fără nimic, deși nu mă pot angaja imediat din cauza vârstei sau a sănătății?"

La judecătorie, legea are grijă să nu lase un soț „în stradă” sau într-o situație de lipsă totală, dacă acesta a contribuit la familie în alte moduri. Iată soluțiile:

Pensia de întreținere pentru fostul soț: Dacă ești în stare de nevoie (de exemplu, nu ai venituri din cauza unei boli sau a unei incapacități de muncă apărute înainte de divorț sau în timpul căsătoriei), poți cere ca fostul soț să te ajute financiar. Această obligație durează până când te recăsătorești sau până când starea ta materială se îmbunătățește.
Prestația compensatorie (O formă de echitate): Aceasta este o „recompensă” pentru soțul care suferă un dezechilibru financiar major prin divorț. Se acordă dacă:
1. Căsătoria a durat cel puțin 20 de ani.
2. Divorțul se pronunță din vina exclusivă a celuilalt soț (sau prin acord).
3. Există o diferență uriașă între nivelul de trai de dinainte și cel de după divorț.
Martorii din familie confirmă sacrificiul: Membrii familiei (părinții, frații) sunt extrem de importanți aici. Ei pot veni la judecătorie să depună mărturie: "Domnule judecător, ea/el a renunțat la facultate sau la job pentru a crește copiii și pentru a-i permite celuilalt să avanseze. Tot ce s-a construit a fost pe baza sacrificiului ei/lui." Aceste declarații ajută judecătorul să înțeleagă că o sumă de bani este necesară pentru a restabili echilibrul.
Cum se plătește? Poate fi o sumă globală (toți banii odată) sau o rentă lunară, stabilită în funcție de posibilitățile celui care plătește și nevoile celui care primește.

Îndrumarea mea este următoarea: Divorțul nu trebuie să fie o condamnare la sărăcie pentru soțul care s-a dăruit familiei. Dacă ai fost pilonul casei timp de decenii, legea îți recunoaște acest merit la Judecătorie. Venim cu martorii potriviți, arătăm efortul depus de-a lungul anilor și cerem sprijinul financiar care să îți permită un nou început demn.

16. Când este cel mai bun moment pentru partajul bunurilor: odată cu divorțul sau după finalizarea acestuia?

Aceasta este una dintre deciziile strategice fundamentale pe care trebuie să le luăm împreună. Mulți clienți pornesc la drum cu dorința de a încheia toate socotelile dintr-odată, însă experiența de la Judecătorie ne învață că graba poate fi un obstacol în calea libertății dumneavoastră.

Iată ce trebuie să aveți în vedere:

Partajul concomitent cu divorțul: Deși pare o soluție rapidă, această variantă transformă un singur proces într-unul complex și adesea epuizant. Evaluările imobiliare, expertizele auto și inventarierea bunurilor comune pot dura luni sau chiar ani de zile. În tot acest timp, veți rămâne legal căsătorit(ă), ceea ce vă poate bloca planurile de viitor.
Partajul ulterior divorțului: Este soluția pe care o recomand pentru a vă recăpăta liniștea cât mai repede. Mai întâi, tranșăm starea civilă și aspectele privind copiii. Odată ce aveți hotărârea de divorț definitivă și sunteți o persoană liberă, putem deschide un dosar separat pentru bunuri. Cu mintea limpede și fără presiunea statutului civil, putem lupta mult mai eficient pentru cota care vi se cuvine.
Aportul familiei (martorii): Familia dumneavoastră joacă un rol crucial și în această etapă. La judecătorie, martorii pot aduce clarificări esențiale: cine a primit moșteniri, ce sume de bani au fost dăruite de părinți pentru avansul casei sau cine s-a ocupat efectiv de conservarea bunurilor. Aceste detalii, confirmate de cei dragi, sunt cele care „înclină balanța” în favoarea dumneavoastră atunci când stabilim contribuția la masa partajabilă.

Îndrumarea mea este următoarea: legea ne oferă instrumentele, dar înțelepciunea ne dă direcția. Alege să lupți pentru drepturile tale fără a-ți pierde umanitatea; este cel mai scurt drum către un nou început.

17. Cât durează, în medie, un proces de divorț la Judecătorie și de ce depinde acest termen?

Aceasta este întrebarea de „final” pe care mi-o adresează aproape orice client, adesea cu un suspin de nerăbdare: "Doamna avocat, când voi avea, în sfârșit, sentința în mână?"

La judecătorie, timpul nu se măsoară doar în zile, ci în proceduri obligatorii. Iată ce trebuie să știți:

Varianta rapidă (Divorțul prin acord): Dacă reușim să ne înțelegem pe parcursul procesului, totul se poate termina în 2-4 luni. Este calea cea mai scurtă, unde judecătorul doar consfințește voința voastră comună.
Varianta cu probe (Divorțul din culpă): Când există neînțelegeri, acuzații de infidelitate sau dispute privind copiii, procesul durează, în medie, între 6 luni și un an. Timpul se scurge pentru că trebuie să administrăm probe: să chemăm martori, să solicităm anchete sociale de la primărie sau să așteptăm răspunsuri oficiale.
Factorii care influențează durata:
- Prezența martorilor: Dacă membrii familiei sau prietenii nu se prezintă la termenele fixate, procesul se amână automat.
- Procedura de citare: Dacă soțul este în străinătate, comunicarea actelor durează mai mult.
- Redactarea sentinței: După ce judecătorul pronunță divorțul, mai durează un timp până când hotărârea este scrisă și devine definitivă.

Îndrumarea mea este următoarea: nu lăsați nerăbdarea să vă facă să acceptați compromisuri pe care le veți regreta mai târziu. Un proces bine făcut, chiar dacă durează câteva luni în plus, vă asigură un viitor liniștit și drepturi corect stabilite. Timpul trece oricum, dar contează cum veți fi la finalul lui: o persoană liberă, cu toate problemele rezolvate corect, nu doar rapid.

18. Ce se întâmplă cu numele de familie după divorț? Pot să păstrez numele dobândit în timpul căsătoriei?

Aceasta este o problemă care ține de identitatea dumneavoastră și de modul în care v-ați construit viața socială și profesională în ultimii ani. Clienții mă întreabă: "Doamna avocat Miclăuș, am toate actele, diplomele și conturile pe numele soțului. Sunt obligată să revin la numele de fată?"

La judecătorie, regula numelui se tranșează astfel:

Regula generală: La divorț, soțul care a luat numele celuilalt revine la numele purtat anterior căsătoriei (numele de fată).
Păstrarea numelui prin acord: Dacă soțul „proprietar” al numelui este de acord, puteți păstra numele dobândit prin căsătorie fără nicio problemă. Judecătorul va lua act de înțelegerea voastră.
Păstrarea numelui prin hotărârea judecătorului (fără acord): Dacă fostul soț se opune, dar dumneavoastră aveți motive temeinice, instanța poate decide să vă lase numele. Motivele pot fi:
- Interesul minorului: Să aveți același nume cu copiii dumneavoastră pentru a evita confuziile la școală, medic sau la trecerea frontierei.
- Motive profesionale: Dacă sunteți cunoscut(ă) în carieră (doctor, avocat, artist, autor) sub acest nume și schimbarea v-ar aduce un prejudiciu de imagine sau profesional.
Vocea familiei: Martorii din familie pot confirma la judecătorie cât de important este pentru copii ca mama/tata să poarte același nume cu ei sau cât de mult ați muncit pentru a vă face un renume sub acest nume de familie.

Îndrumarea mea este următoarea: numele este mai mult decât o înșiruire de litere; este eticheta vieții dumneavoastră. Dacă simțiți că numele actual face parte din identitatea dumneavoastră sau este vital pentru stabilitatea copiilor, luptați pentru el. Însă, dacă acest nume vă aduce aminte doar de suferință, revenirea la numele de familie propriu poate fi primul pas simbolic și eliberator către regăsirea de sine.

19. Copilul refuză categoric să îl vadă pe celălalt părinte. Ce pot face eu, ca părinte la care locuiește copilul?

Aceasta este o situație care provoacă o presiune imensă: pe de o parte, există o hotărâre de la judecătorie care te obligă să dai copilul la programul de vizită, iar pe de altă parte, este plânsul și refuzul celui mic. Clienții mă întreabă cu teamă: "Doamna avocat, ce să fac? Să îl trag cu forța? Dacă nu îl dau, mă dă în judecată sau îmi face plângere penală?"

Iată perspectiva mea legală și umană asupra acestei probleme:

Nu forțăm copilul, dar nici nu îl blocăm: Legea spune că părintele la care locuiește copilul are obligația de a încuraja și de a pregăti copilul pentru vizită. Nu trebuie să folosești forța fizică, dar nici nu poți să spui simplu: „Nu vrea, deci nu merge”. Trebuie să demonstrezi că ai făcut tot ce a depins de tine pentru ca întâlnirea să aibă loc.
Rolul martorilor din familie: Aici, bunicii sau frații sunt martori-cheie la judecătorie. Ei pot confirma în fața instanței eforturile tale: "Domnule judecător, am fost acolo, mama/tatăl i-a făcut bagajul, i-a explicat că e bine să meargă, dar copilul s-a încuiat în cameră și a plâns. Părintele nu a pus piedici, din contră, a încercat să îl convingă." Aceste mărturii te protejează de acuzația de „alienare parentală” sau de nerespectare a hotărârii judecătorești.
Consilierea psihologică: Dacă refuzul persistă, soluția nu este la poliție, ci la psiholog. Judecătoria poate dispune un program de consiliere psihologică pentru copil și părinți, pentru a vedea de unde vine frica sau refuzul celui mic. Uneori este o traumă, alteori este loialitatea exagerată față de părintele la care locuiește.
Riscul amenzilor: Dacă părintele celălalt aduce un executor judecătoresc și se constată că tu ești cel care îl influențează pe copil să nu meargă, poți fi sancționat cu amenzi civile pe zi de întârziere. De aceea, dovezile că ești un părinte cooperant sunt vitale.

Îndrumarea mea este următoarea: Inima unui copil nu poate fi guvernată prin decrete judecătorești, dar liniștea lui depinde de maturitatea voastră. Nu îl transforma pe cel mic în „judecătorul” conflictului vostru. Dacă refuzul lui este real, caută ajutor specializat și adună martori care să confirme buna ta credință. Dreptatea se obține cu dovezi, dar echilibrul copilului se obține cu răbdare și multă iubire, dincolo de orice orgoliu.

20. Cum recuperăm pensia de întreținere dacă părintele obligat lucrează în străinătate?

Aceasta este o situație care necesită o strategie juridică bine pusă la punct, deoarece implică legislația internațională. Clienții mă întreabă: "Doamna avocat Miclăuș, el/ea este în străinătate, cum îl/o poate obliga instanța de aici să plătească și cum iau banii efectiv?"

Iată parcursul corect, de la sala de judecată până la încasarea banilor:

I. Etapa la Judecătorie (Obținerea hotărârii)

Stabilirea veniturilor: În fața instanței, solicităm aplicarea regulamentelor europene pentru a afla veniturile reale ale părintelui din statul respectiv. Dacă nu avem dovezi clare, vom cere calcularea pensiei raportat la veniturile estimate sau la plafonul legal, asigurându-ne că interesele copilului sunt protejate.
Importanța martorilor din familie: Rudele rămase în țară sunt esențiale la judecătorie. Aceștia pot depune mărturie despre succesul profesional al celui plecat: "Domnule judecător, știm că lucrează cu forme legale, că și-a cumpărat proprietăți sau că trimite sume mari altor persoane, deci are capacitate financiară." Aceste declarații ajută judecătorul să stabilească o sumă corectă, nu doar una simbolică.

II. Etapa Executării Silite (Recuperarea banilor)

Recunoașterea automată: Odată ce avem hotărârea de la judecătoria din România, aceasta este recunoscută automat în statele membre UE, fără a mai fi nevoie de un alt proces în străinătate.
Acțiunea directă prin executori străini: Pentru a scurta timpul de așteptare, putem să formulăm noi cereri de executare silită direct către executorii judecătorești din statele membre ale Uniunii Europene. Respectând legislația internă a statului respectiv, executorul de acolo va pune poprire pe salariul sau pe conturile părintelui debitor, transferând sumele direct către dumneavoastră.

Îndrumarea mea este următoarea: distanța geografică nu trebuie să devină o barieră în calea drepturilor copilului dumneavoastră. Prin corelarea corectă a probatoriului de la judecătorie cu o execuție silită transfrontalieră agilă, ne asigurăm că hotărârea nu rămâne doar o foaie de hârtie, ci devine un sprijin real pentru viitorul celui mic.

21. Am câștigat procesul la Judecătorie, dar celălalt tot nu plătește. Cum procedăm cu executarea silită și când intervine legea penală?

Obținerea unei hotărâri favorabile la judecătorie este doar jumătate din drum. Clienții vin deseori la cabinet spunându-mi: "Doamna avocat, am sentința definitivă, dar fostul soț/soție mă sfidează și spune că tot nu îmi dă niciun leu. Ce fac acum?"

Iată care sunt pașii pentru a transforma o hotărâre judecătorească în realitate:

Investigația și poprirea: Mergem la un Birou de Executori Judecătorești pentru a încuviința executarea la judecătorie. Executorul va pune poprire pe conturi sau pe salariu, accesând direct bazele de date fiscale.
Sechestrul pe bunuri: Dacă datoria este mare, putem pune sechestru pe mașină sau alte proprietăți, chiar dacă debitorul încearcă să le ascundă.
Ultima soluție: Plângerea penală pentru abandon de familie. Dacă neplata pensiei de întreținere, stabilită de judecătorie, este făcută cu rea-credință timp de 3 luni, fapta constituie infracțiunea de abandon de familie. În acest caz, nu mai vorbim doar de bani, ci de dosar penal. Riscul unei pedepse cu închisoarea sau al unei condamnări penale este, de multe ori, singurul lucru care îl determină pe un părinte neglijent să își achite datoriile față de copil.
Rolul martorilor din familie: Membrii familiei sunt vitali aici pentru a demonstra „reaua-credință”. Ei pot depune mărturie la poliție sau în instanță că debitorul are bani (merge în vacanțe, face achiziții), dar refuză în mod voit să plătească pentru copil, deși cunoaște hotărârea de la judecătorie.

Îndrumarea mea este următoarea: O sentință de la judecătorie nu este o sugestie, ci o obligație legală și morală. Dacă executarea silită nu dă rezultate pentru că debitorul își ascunde veniturile, nu ezitați să uzați de plângerea penală pentru abandon de familie. Legea este creată să protejeze hrana și educația copilului, iar cine alege să ignore aceste nevoi de bază trebuie să înțeleagă că libertatea sa poate fi pusă în joc. Nu vă lăsați intimidați; dreptatea pentru copilul dumneavoastră merită orice demers legal, oricât de ferm ar fi acesta.

22. Până când pot cere pensia din urmă în România? Ce se întâmplă dacă părintele lucrează în Germania sau în alte state cu termene mai lungi?

Timpul este un factor critic atunci când vorbim de recuperarea banilor pentru copil. Mulți părinți se tem că, dacă au trecut câțiva ani fără să primească nimic, datoria „s-a șters”. În realitate, șansele de succes depind de locul unde se află debitorul și de legislația aplicabilă în faza de executare silită.

Iată cum se calculează „termenul de valabilitate” al datoriei (prescripția):

I. Executarea în România: Limita de 3 ani Dacă debitorul este în țară și urmărim bunurile sau veniturile lui de aici, legea română este destul de restrictivă. Pensia de întreținere se prescrie în termen de 3 ani. Aceasta înseamnă că, în momentul în care depunem cererea la executorul judecătoresc, acesta poate recupera sumele neplătite doar pentru ultimii 3 ani calculați retroactiv. Ce depășește acest termen devine, din punct de vedere legal, o „obligație naturală” care nu mai poate fi cerută prin forța statului.

II. Executarea în Uniunea Europeană: Ferestre de timp mai generoase Dacă părintele obligat la plată s-a stabilit în alt stat membru UE, avem posibilitatea strategică de a formula cererea de executare direct către autoritățile sau executorii din acel stat. În acest caz, beneficiem de termenele de prescripție locale, care sunt adesea mult mai favorabile minorului:

Germania: Este statul cel mai protector; aici, termenul de prescripție pentru sumele stabilite prin hotărâre judecătorească poate ajunge până la 30 de ani. Putem astfel recupera prin executare silită sume pe care în România le-am fi pierdut de mult.
Spania, Italia și Franța: Aceste țări permit, de regulă, o recuperare pentru ultimii 5 ani, oferind o marjă de manevră mai mare decât legislația noastră.
Marea Britanie: Permite urmărirea sumelor restante pe o perioadă de până la 6 ani.

III. Acțiunea directă Odată ce avem hotărârea de la Judecătorie, nu mai trebuie să reluăm procesul. Ne adresăm direct executorului din țara unde debitorul realizează venituri, profitând de faptul că legislația europeană ne permite să folosim termenul de prescripție cel mai avantajos pentru recuperarea integrală a banilor copilului.

Îndrumarea mea este următoarea: nu lăsați timpul să aștearnă tăcerea peste drepturile copilului dumneavoastră din cauza unei interpretări rigide a legii române. Dacă celălalt părinte și-a mutat viața în state precum Germania sau Spania, „ceasul” prescripției bate în favoarea dumneavoastră. O hotărâre de la Judecătoria din România capătă puteri noi peste graniță în faza de executare, permițându-ne să recuperăm resurse pe care le credeați pierdute. Informați-vă unde lucrează debitorul și haideți să folosim legea europeană ca pe un scut pentru viitorul copilului; dreptatea nu expiră la fel de repede peste tot!

Și nu uitați: Viața e prea scurtă ca să o trăiți în procese nesfârșite. Sunt aici să vă ajut să închideți acest capitol cât mai civilizat, ca să puteți deschide unul nou, mult mai frumos!

Contactează-mă pentru o consultanță juridică: Avocat Luiza Miclăuș 📍 Baia Mare (Acoperire: Sighet, Vișeu, Târgu Lăpuș, Dragomirești) 📞 0728882828 📧 luizamiclaus@gmail.com 💻 www.avocatluizamiclaus.ro